Ce sunt fracturile dentare

In alte situatii, dintii se pot toci in timp (ex.: datorita abraziunilor), de exemplu la cainii care rod garduri din sarma sau barele custilor metalice. Acesti dinti extrem de tociti sunt redusi la grosimea unui „bat de chibrit”, sunt fragili, iar ulterior varfurile acestora se pot fractura.
Fracturile dentare se catalogheaza in functie de adancimea fracturii. Straturile ce formeaza coroana dentara de la exterior catre interior sunt reprezentate de smalt, dentina si pulpa dentara (partea interna a dintelui, care contine nervul si vasele de sange). Fracturile superficiale sau necomplicate sunt acelea care implica doar doua straturi externe ale dintelui (smaltul si dentina). Fracturile complicate sunt acelea care duc la expunerea pulpei dentare. Fracturile complicate sunt asociate cu sangerari, durere si cu o rata mai mare a infectiilor, comparativ cu fracturile necomplicate. Diferentierea celor doua tipuri de fracturi dentare este importanta pentru stabilirea unui plan terapeutic adecvat.

Care sunt simptomele fracturilor dentare?

Fracturile dentare determina sensibilitate dentara, astfel ca animalele pot saliva datorita durerii sau disconfortului, se pot indeparta de atingeri, pot scapa alimentele din gura, pot prezenta preferinta pentru mestecarea hranei pe o anumita parte a gurii, opusa de cea in care este prezent dintele fracturat, sau pot inceta, pur si simplu, sa se hraneasca. Unii pacienti pot parea asimptomatici, insa este important de retinut faptul ca animalele manifesta si simt durerea in mod diferit fata de om, insa chiar si semnele subtile precum o usoara scadere a activitatii animalului sau a dorintei sale de a se juca cu jucaria preferata, pot indica o durere orofaciala. In cazurile cronice, poate aparea si un abces dentar, insotit de tumefactia impresionanta a fetei animalului.

Ce teste sunt necesare?

Examinarea dintelui afectat sub anestezie este de obicei necesara pentru a stabili care este tratamentul potrivit. Dintii fracturati sunt sensibili, iar examinarea detaliata in stare constienta, fara analgezie, este dureroasa pentru pacient si poate prezenta un pericol pentru medicul veterinar care examineaza animalul. Sub anestezie, medicul veterinar va stabili daca fractura este complicata sau necomplicata pe baza examinarii tactile a suprafetei fracturate cu un instrument numit explorator dentar, cu ajutorul caruia va evalua gradul de expunere a pulpei dentare. Trebuie realizate si radiografii dentare pentru a evalua vitalitatea dintelui, integritatea radacinii dentare si prezenta retractiei osoase la nivelul acesteia. Macerarea varfului radacinii dentare si/sau retractia osoasa din jurul acesteia se pot instala secundar infectiei pulpei dentare.

Ce tratament este necesar?

Fracturile necomplicate care includ doar pierderea smaltului si/sau a dentinei nu necesita tratament indelungat. Acestea sunt supuse unui tratament conservator care implica netezirea marginilor ascutite ale fracturii cu o freza si aplicarea pe dentina a unui adeziv dentar pe baza de rasini slab-tratate. Dentina este poroasa iar in interiorul acestor pori sau tubuli dentinari exista niste terminatii nervoase care provin din pulpa dentara. Fluidul existent in interiorul tubulilor sufera variatii ca raspuns la fluctuatiile de temperatura. Aceste variatii ale fluidului stimuleaza terminatiile nervoase, care provoaca sensibilitate dentara. Adezivii dentari pe baza de rasini se aplica pentru astuparea suprafetelor poroase si reducerea sensibilitatii dentare.

Fracturile complicate care duc la expunerea pulpei dentare se gestioneaza prin tratament endodontic sau prin obturatie de canal. Prima varianta, tratamentul endodontic, este rezervat tratarii fracturilor necomplicate, caz in care leziunea asupra pulpei dentare a intervenit cu cel mult 48 ore in urma. In esenta, cu cat expunerea pulpei dentare este mai prelungita, cu atat mai adanc se vor infiltra in pulpa dentara bacteriile. Atunci cand expunerea a avut loc cu mai mult de 48 ore in urma, literatura de specialitate sugereaza sanse mai mici de reusita a tratamentului datorita gradului mare de contaminare. In cazul tratamentului endodontic, se indeparteaza portiunea superficiala si cea contaminata a pulpei dentare si se aplica un material de obturatie pentru acoperirea portiunii expuse, conservandu-se vitalitatea dintelui.

In cazul expunerilor cronice sau a fracturilor complicate, indiferent de varsta animalului, terapia canalului dentar reprezinta singura alternativa pentru salvarea dintelui. Obturatia de canal difera de tratamentul endodontic al pulpei dentare prin faptul ca dintele este in esenta devitalizat prin indepartarea intregului continut al pulpei dentare, care este inlocuit cu un material special. Golul ramas dupa indepartarea pulpei dentare este apoi umplut cu un material cauciucat numit gutta percha. Implanturile dentare metalice sau coroanele dentare mai estetice (din portelan sau material ceramic) pot fi aplicate peste restul de coroana dentara ramasa in jurul canalului radicular obturat, pentru a reface conturul normal al dintelui si pentru a proteja ceea ce a mai ramas din coroana dentara proprie. Desi este mai putin dorit din punct de vedere functional, un dinte fracturat poate sa fie si extras complet. Prin extractie dentara se inlatura in mod eficient sursa de infectie si durerea. Dificultatile impuse de manopera de extractie dentara variaza in functie de tipul dintelui si poate implica sectionarea dintelui si inlaturarea tesutului osos in cazul caninilor („coltilor”), al dintilor cu radacini multiple sau al carnasierilor (al patrulea premolar de sus si primul molar de jos).

Prognostic

Prognosticul pentru fracturile dentare este favorabil in urma tratamentului. Succesul tratamentului este maxim in cazul extractiei dentare, urmate de obturatia de canal si de tratamentul endodontic. Obturatia de canal si tratamentul endodontic reprezinta manopere care depind foarte mult de tehnica aplicata, iar de aceea sunt asociate cu o rata de succes variabila.

Tratamentul endodontic sau obturatia de canal necesita mai mult timp de lucru sub anestezie si necesita controale regulate (sub anestezie) pentru obtinerea imaginilor radiografice ale dintelui tratat (dupa primele 6 luni si apoi anual), fiind mai putin fezabile pentru pacientii mai varstnici sau pentru cei cu probleme de sanatate coexistente. In cazul extractiei, totusi, dintele dispare definitiv, iar pacientul nu mai beneficiaza de functionalitatea acelui dinte. Intervalul standard de re-examinare pentru extractiile dentare este de 2 saptamani, putand fi realizat si cu animalul constient.