Contactul virusului cu mucoasele constituie, de asemenea, o cale de contaminare. De la poarta de intrare, virusul se replică în miocite și se deplasează centripet către joncțiunile neuromusculare, cât și către sistemul nervos central (SNC), prin intermediul fluidului intra-axonal din neuronii periferici. În final, virusul se deplasează centrifug prin intermediul neuronilor periferici, senzitivi și motori, către extremități.

Boala afectează sistemul nervos, cauzând encefalită clinică (paralitică sau furioasă), cât și glandele salivare (exces de salivă, aceasta conținând cantități considerabile de virus rabic). Organismele odată infectate vor prezenta invariabil semne clinice de boală. Prevalența (numărul de cazuri) este, din fericire, scăzută, cu excepția zonelor enzootice, precum țările din lumea a treia, unde rata de vaccinare la câini și pisici este foarte scăzută.

Boala este înregistrată și semnalată pe tot globul, cu excepția Australiei, Hawaii, Japoniei și unor părți din Scandinavia.

Simptome și tipuri


Evoluția clasică a bolii cuprinde trei stadii progresive: prodromal, furios și paralitic. La 90% dintre pisicile infectate apare doar forma furioasă.

Inițial, apar modificări de comportament precum anxietate, agresivitate sau, dimpotrivă, docilitate exagerată, nervozitate și izolare de mediul înconjurător. Semnele se accentuează: animalele devin foarte agresive, mușcă, ling intempestiv obiectele din jur, pot mușca eventualele plăgi prezente pe propriul corp, pot manifesta dromomanie, excitabilitate și iritabilitate. Lătratul devine mai gros, apare anizocoria și pupilele sunt dilatate, fără răspuns la schimbările de lumină.

Urmează dezorientarea, incoordonarea mișcărilor, convulsiile și, în final, paralizia. Hipersalivația (producție crescută de salivă) poate fi exacerbată de paralizia mandibulară și faringiană, precum și de prezența sialoreei (imposibilitatea de a înghiți saliva). În unele cazuri se pot înregistra pusee febrile.

Moartea survine la toate animalele infectate în decurs de 7–10 zile de la apariția semnelor clinice. Din păcate, în ultimul timp, cazurile cu exprimare atipică sunt mult mai frecvente decât cele cu exprimare clasică.

Diagnostic


Animalele care creează suspiciunea de turbare sunt examinate doar prin inspecție clinică. Folosirea altor metode de consult și diagnostic se aplică doar dacă există și alte afecțiuni concurente, cu toate măsurile de precauție necesare limitării expunerii personalului la o eventuală infecție cu virus rabic.

Prezența rabiei, mai ales în zonele endemice, nu trebuie exclusă la niciun animal nevaccinat care prezintă semne nervoase sau un comportament neobișnuit.

Diagnosticul de certitudine la animale se pune doar prin imunofluorescență directă din probe recoltate de la nivelul creierului, precum și prin bioproba.

Tratament


Animalele suspecte sunt ținute în carantină, respectând legislația în vigoare. În România, animalele suspecte de rabie (orice mamifer care mușcă sau zgârie) trebuie puse sub observație 14 zile de la data mușcăturii și/sau zgârieturii.

Medicul veterinar avizat eliberează patru adeverințe tip în zilele 0 (ziua producerii suspiciunii), 5, 10 și 14. Virusul rabic se poate elimina prin salivă cu maximum 10 zile înainte de apariția semnelor clinice, motiv pentru care perioada de observație este de 14 zile.

Animalele care au fost mușcate pot fi ținute până la 6 luni în carantină, în funcție de legislația fiecărei țări.

NU EXISTĂ TRATAMENT ÎN RABIE.

Animalele care prezintă semne clinice suspecte sunt eutanasiate și trimise către laboratoare avizate pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii.

Prevenire


Singura metodă eficientă de prevenție este vaccinarea câinilor și pisicilor, începând cu vârsta de 3 luni, urmată de un rapel la 1 an, apoi anual.

În țări precum Anglia, unde boala nu a fost semnalată, vaccinarea nu este obligatorie. În țări precum India, unde incidența este crescută și sunt înregistrate numeroase fatalități la om, vaccinarea animalelor se practică de două ori pe an.

Virusul rabic nu este foarte rezistent în mediu. La o oră după mușcătură, virusul cantonat pe părul animalelor moare după aproximativ o oră de expunere la aer. Totuși, este recomandată dezinfecția cu clor în diluție 1:32 a cuștilor, instrumentelor, suprafețelor și vaselor care au intrat în contact cu animalul suspect.

Note importante


Persoanele mușcate sau zgâriate trebuie să spele imediat și riguros plaga cu apă și săpun, apoi să se prezinte de urgență la un spital de Boli Infecțioase.

Animalul suspect trebuie dus cât mai rapid la cea mai apropiată unitate sanitar-veterinară.

Rabia este o zoonoză (boală transmisibilă de la animal la om) și nu cunoaște tratament.
Invariabil, toți pacienții diagnosticați cu rabie, inclusiv oamenii, decedează.

Iubitorii de animale sunt frecvent expuși acestui risc, mai ales când ajută animale fără stăpân, fără a cunoaște statusul lor vaccinal.

Nu de puține ori, animale cu semne nervoase sunt aduse în clinică de persoane care, în timpul manevrelor de contenție, sunt mușcate sau zgâriate. În aceste situații, medicul veterinar este obligat să instituie carantina de 14 zile. Dacă unitatea nu poate asigura izolarea, persoana respectivă trebuie să adopte temporar animalul pentru perioada de observație.

În cazul decesului unui animal suspect, cadavrul este trimis la DSV (Direcția Sanitar-Veterinară) pentru testare. Se întocmește o declarație detaliată privind istoricul animalului și lista persoanelor care au intrat în contact cu acesta.

ATENȚIE! RABIA ESTE O BOALĂ FATALĂ CARE AFECTEAZĂ ATÂT OMUL, CÂT ȘI ANIMALELE. NU EXISTĂ TRATAMENT. TOȚI PACIENȚII DIAGNOSTICAȚI MOR.

Articolul face parte dintr-o serie de articole cu privire la conștientizarea riscului rabiei la animalele de companie.